Pagini

duminică, 18 noiembrie 2012

Happy Birthdy!

Nu din greşeală am scris "Birthdy". Cine ştie cunoaşte. Deşi am întârziat o zi cu această postare, ştiu că va fi primită cum se cuvine chiar şi acum, la câteva ore după ce ziua ta a trecut. La mulţi ani B., să ai parte de tot ce îţi doreşti, succes la teza de miercuri, şi normal, şi la Evaluarea Naţională. Ştim cu toţii că poţi!

Nu vreau să încep cu dulcegăriile (ştiu că nu ţi-ar plăcea). Aşa că prefer să închei postarea despre tine subit. 

La mulţius anius încus o datus!

vineri, 16 noiembrie 2012

One more one.

Încă una luni, şi am scăpat. 7A, succes! Presupun că profu' o să ni le aducă azi... Bine că am scăpat de ea totuşi...

Succes şi la cea de luni.

Vlad. (Postare scurtă şi lipsită
de înţeles, dar nu am chef
de nimic. Pa!)

miercuri, 14 noiembrie 2012

Câcat exam.

Dacă ai ajuns pe acest blog probabil că şi tu eşti ca şi mine, un copil lipsit de chef de a învăţa, care mâine dă teză şi nu are chef, totuşi, să îşi înveţe. Că na! Aşa suntem noi ăştia micii! Ne arde de glumă până în ziua de dinaintea tezei, şi nici atunci nu prea vrem să învăţăm. Nu?

Vreau să spun că pereţii chiar sunt mai interesanţi decât formule, comentarii de zeci de pagini şi definiţii. Nu mai bine te uiţi pe pereţi decât să înveţi? Asta e logic.

Odată cu teza vine de la sine şi nota aia cu roşu pusă în rubricuţa aia specială din catalog. Şi e plăcută doar dacă e de la 9 în sus, nu? Cel puţin mie aşa mi se pare. Şi sunt aşa grele, că nimeni nu poate să ia 10 (asta la mate, că la română are cine; cei de la mine din clasă ştiu).

Oricum, sunt o etapă a vieţii, trebuie să le dăm, la fel cum suntem obligaţi să mergem la şcoală până în clasa  
a X-a. În clasa a V-a, când trebuia să dau prima mea teză, eram speriat, de îmi clănţăneau dinţii. Şi acum, am mai crescut şi nu mi se mai par aşa de...groaznice. Adică, dă! Sunt nişte simple teste, intitulate teze doar ca să ne sperie, nu? Conţin şi mai multe cunoştinţe, dar asta nu ar fi o problemă. Problemă ar fi timpul pe care îl aloci tezei. Te uiţi pe ea şapte ani şi nu ai chef să faci nimic, şi apoi te trezeşti că ştiai să faci şi aveai timp să faci tot, dar deşteptăciunea ta rară nu ţi-a dat voie. Aşa sunt oamenii.

În concluzie, succes la teze, 7A! (asta fiind clasa mea!)                         

duminică, 11 noiembrie 2012

Facebook, Facebook, Facebook!

Dar vai! Mulțumesc pentru încurajări!

De ce postez? Pentru că a doua variantă de chestie pe care aș putea să o fac e una...nasoală rău. Probabil că nu o să fie un blog cu propoziții care să aibă legătură între ele, și asta pentru că ascult muzică. 

Facebook-ul. Rețeaua de socializare care ne mănâncă zilele. La propriu. Intri, stai un minut (cică), și după ce te uiți la ceas, ghici! Au trecut aproximativ trei ore! Nici eu nu știu ce mă fascinează la Facebook (inițial denumit TheFacebook; sper că știați deja). Doar știu că îmi place și că odată intrat nu mă mai pot dezlipi de el. Oricum, nu e o chestie educativă, sau ceva de genu', dar tuturor le place. Și așa a fost încă de la începuturi. Dacă vreți să aflați mai multe puteți să priviți „The Social Network”. E un film despre cum s-a ajuns la TheFacebook, cum numele ăsta s-a transformat în Facebook, și cum a ajuns așa de popular. Mai ales că inițial fusese creat de Mark Zuckerberg doar pentru elevii de la Harvard.
Nu știu dacă vă interesează, dar eu unul am fost fascinat.

Atât pentru azi. Bye!

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Just for me.

Și după o lungă pauză de Blog din mai multe motive (pe care sincer, nu am chef sa le enumăr), vreau și eu să revin ca oricine, cu o postare. O postare probabil banală, plictisitoare...mai plictisitoare decât toate celelalte aș putea spune.

Dacă încă citiți înseamnă că nu aveți ce face, dar mă rog. Acum încep. 
Cealaltă postare a fost făcută în niște zile nenorocite, și pline de...ceva nașpa. Nu vreau sa îmi amintesc. Oricum, ce a fost a fost, acum e prezent, și trebuie să nu mă mai gândesc acolo. Poate că ne vom revedea, sau poate că nu...mai ales că vorbim din ce în ce mai rar cu ei și speranța se scuuurge, caaade, și parcă nu mai am niciun strop. Și asta nu doar eu.

Incorectitudinea e un alt factor care m-a făcut să postez. Este cea mai nasoală chestie care ți se poate întâmpla. Mă rog, lumea e plină de nedreptăți și știu că trebuie să ma obișnuiesc să trăiesc cu ele bântuindu-mă, fie că îmi place sau nu. E ceva care îți face părul să îți albească, știi? 
Nu e ceva concret, dar când vezi că altul face ceva pentru că se smiorcăie, înnebunești. Și culmea, ție ți-e jenă! 
Oamenii. Ăștia sunt oamenii.

În altă ordine de idei, mâine e duminică. Adică peste o oră e duminică. Sincer, cel mai groaznic coșmar (după duminică vine luni. luni înseamnă școală). Săptămâna asta încep tezele și chiar nu o să am timp de nimic. Nu că până acum aș fi avut, dar acum chiar că nu o să mai am.

Am crezut că s-a terminat cu blogul și că nu o să mai postez, sau ceva... Dar revin, (în forță, sper eu) cu noi postări, legate de...chestii neinteresante. NU e un blog pentru știri, noutăți, sau alte chestii formale. E un blog pentru MINE. 

luni, 3 septembrie 2012

For a big G

Trebuie. Sunt obligat. Da, chiar este nevoie să spun că "G" este cea mai nesuferită persoană pe care am întâlnit-o vreodată, şi că nu o suport deloc (toate astea pentru că mi-a spus să nu îndrăznesc să scriu ceva de rău despre ea, nu pentru că ar fi cu adevărat aşa).

Şi acum că probabil am reuşit să te enervez puţin, pot continua lucrurile în mod normal. Adică să pălăvrăgesc şi să fac articolul interesant doar cu o încheiere la fel de genială ca şi la postarea trecută. Voi face asta doar dacă voi reuşi.

Bineînţeles că suntem prieteni. Amici, sau mă rog, cum ai vrea tu să spui. Totuşi suntem nişte "cei mai buni prieteni" care nu îşi vorbesc deschis, care au muuulte chestii ascunse (cel puţin eu, crede-mă, am multe pe care nu ţi le-aş zice în niciun caz), şi în afară de asta, au avut şi...şi. Cine ştie cunoaşte, nu vorbesc mai mult. 

Ne înţelegem bine. Foarte bine. Din ce în ce mai bine. Şi vorbim din ce în ce mai multe. Însă nu chiar tot. Asta e clar. Şi restul îţi zic pe mess dacă te interesează dragă "G".

Na că n-am final spectaculos şi nu las pe nimeni cu gura căscată! 
În fine, dacă ai înţeles ce am vrut să îţi spun, îmi pare bine, dacă nu, îţi explic altă dată!

Ca să fie-n ton, mă semnez V!

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Essay for the best friend.

Şi pentru că ştiu că e cea mai aşteptată postare (asta bineînţeles că doar de unii), încerc să vorbesc despre cel, cea, cei mai buni prieteni. Nu neapărat despre cineva, chiar dacă asta este pentru Cineva. De ce am scris "Cineva" cu un "C" mare cât casa? Pentru că este cineva pentru mine, şi pentru că îmi este alături. Pentru că râdem de nu ne mai putem opri, pentru că ne enervăm (mai ales tu...) când nu vorbim, sau dacă nu ne trimitem mesaje, şi din multe alte motive pe care, sincer, nu aş fi în stare să le enumăr într-o singură postare. 

Prietenii... În general sunt nişte fiinţe speciale, menite să îţi aducă zâmbetul pe buze, sau să îţi ofere un umăr pe care să plângi. Şi nu numai asta. Dar sunt cei care te fac în toate felurile, şi tu în loc să rămâi cu gura căscată că cel mai bun prieten al tău ţi-a făcut asta, îi întorci o vorbă puţin mai... "înflorită" aş putea zice. Sunt nişte fiinţe cu care discuţi atât de liber, încât în momentele în care discuţi cu ele simţi că nu mai ai niciun secret, şi că...în sfârşit te-ai descărcat, te-ai plâns cuiva, şi ai spus ceea ce aveai de spus. 

Şi în general Ei ştiu să te asculte cu mare atenţie. Nu ţi-or răspunde la toate vorbele pe care le-ai spus, dar îţi răspund măcar la cele de o calitate superioară (dacă este un prieten adevărat ar trebui să ştie să o aprecieze). 

Aşa, ca de final, aş vrea să îi mulţumesc că există celui, celei sau celor aflaţi în cauză (asta ca să nu dau informaţii exacte, însă cel, cea sau cei despre care vorbesc sigur se simt), şi să le mulţumesc nu pentru ceea ce sunt ei în prezenţa mea, ci pentru cel care mă transformă când sunt în prezenţa lor. Sau a ei. Sau a lui. Este toootul un mister.

Vaco! Te urăsc! (nu înţelege greşit...)

Boul .

marți, 28 august 2012

No idea. And a lot of reasons.

Chiar aşa? Nicio idee de postare?

În fine. Ăsta e doar unul dintre multele motive pentru care nu am reuşit să scriu nimic astăzi. Pur şi simplu nu s-a întâmplat nimic special... Chiar nimic. Aşa că decât să scriu nimicuri, mai bine tac. 

Poate mâine voi avea mai multă inspiraţie. Şi mai multe motive de a scrie. 

În schimb am postat al doilea episod la Why and How pentru sezonul 1. Vizionare plăcută!

Vld.

luni, 27 august 2012

False friends.

Ăştia care se enervează repede... Cei care mă irită cel mai tare. Şi unora nu le ajunge asta. Când văd că începe o mică ceartă încep să fie şi insistenţi. Am şi eu un singur exemplu ... Cu care eram (cred eu, persoana aia cu siguranţă nu crede asta) prieten. 

Mă rog... Unii sunt falşi. Majoritatea sunt falşi. Din ce în ce mai mulţi sunt falşi. Şi asta mă sperie. Asta, şi faptul că se pun în gură cu tine după o aşa-zisă "Prietenie" de lungă durată. 

Nu pot să spun că nu au existat tachinări în timpul acestei prietenii, dar încercam să trec peste ele, crezând că  o prietenie e mult mai importantă decât o mică glumiţă. O glumiţă pe care, de multe ori, unii o percep total greşit. Aşa şi cu persoana asta. Dar am ajuns în faza în care nu mai sunt afectat, sau deranjat, sau orice altceva asemănător. 

Încă tind să cred că o prietenie este foarte importantă, însă o prietenie cu cine trebuie, nu cu cineva fals, şi o prietenie cu o persoană inteligentă, care să ştie să îţi aprecieze glumiţele la adevărata lor valoare. Asta şi...să te facă să te simţi bine când eşti în preajma lui. Să ajungi să îi mulţumeşti pentru persoana în care te transformi atunci când vine şi stă puţin cu tine. Prieteni din ăştia îmi doresc eu!

Vld.

Comenzi peste comenzi...

Cât se poate de ciudat, dar azi am primit un colet la poştă. Pentru cine e coletul ăsta? Sigur pentru mine? Vă rog să vă mai uitaţi o data. Şi da, într-adevăr era pentru mine. Mi-am amintit că am comandat ceva nu demult, două cărţi. Însă alea trebuiau să ajungă pe 7 septembrie. Cu exactitate.

Mă uit să văd ce scrie pe hârtia de înştiinţare : Libraria.net sau ceva de genul asta (să se bucure că le fac reclamă). Nu ştiu de unde am comandat produsul. Puţină neatenţie (că, la urma urmei, pentru ce aş fi vrut să reţian asta?) şi un produs livrat la poştă. Un singur lucru e cert : e pentru mine! Dar când l-am comandat, pentru ce l-am comandat şi în ce circumstanţe l-am comandat...ăsta rămâne încă un mister (cel puţin pentru mine, pentru că cei de la poştă îşi fac doar treaba, oferindu-le clienţilor produsele livrate de site-uri sau companii)

În fine, nu prea am înţeles eu situaţia.
Ba chiar da. Am primit acum două secunde un telefon pentru a fi înştiinţat că s-a greşit comanda. Deci, neatenţia mea e mai mică decât a celor din jur (asta doar câteodată)

P.S. : Fiţi atenţi ce comandaţi, şi de unde comandaţi!

Vld.

duminică, 26 august 2012

Why?!



Şi cum se face că de fiecare dată când vreau să scriu se întâmplă ceva care mă enervează la culme? Cum se face că am numai subiecte de genul ăsta de discutat? Asta nici eu nu ştiu şi aş vrea să îmi răspund, sau dacă cineva mă cunoaşte mai bine decât eu o fac, să îmi spună!

Ce s-a întâmplat? Am şters ceva ce tocmai se terminase de downloadat. Da, era ceva mare, şi da, era important (asta chiar dacă era doar un joc între noi fie vorba; ce, doar sunt copil încă!). 

Whatever, nu contează prea mult, important e că ştiu de unde să îl downloadez din nou. Asta chiar dacă îmi va lua ziiiiiiile întregi până ce îl voi avea din nou. Însă s-a întâmplat, faptul este consumat, şi nu este nimic ce aş putea face pentru a recupera în următoarele minute ce am pierdut. La fel şi cu subiectul de ieri.

Vă pup! Papa!

Vld.

sâmbătă, 25 august 2012

Prima. Da, prima!


Chiar dacă e prima dată când scriu pe acest blog, nu mă voi abţine din a spune tot. La urma urmei, pentru asta l-am şi făcut...

Sunt supărat, şi nu, nu mi-e teamă să o recunosc. Am greşit mult, şi am destrămat două relaţii foarte importante. Situaţia în care sunt pus este foarte jenantă, sunt puţin speriat, şi, trebuie să recunosc, lucrul ăsta mă cam oboseşte. Nu sunt obişnuit ca presiunea să apese pe capul meu.

Toate astea au plecat de la pura mea încăpăţânare de a mă contrazice cu persoanele nepotrivite. Am făcut ceea ce nu trebuia, cu persoana cu care nu trebuia, în locul în care nu trebuia, şi în momentul în care nu trebuia. Mai precis, nu trebuia să o fac (asta doar dacă mă gândeam mai mult).

Un simplu sfat după experienţa mea de astăzi : Dacă cei pe care încercaţi să îi contraziceţi nu vor să vă asculte, spunând că nu este adevărat, spuneţi până la urmă ce spun şi ei, dar mai discret. Voi veţi şti adevărul, iar ei, cei care nu au vrut să vă asculte vor avea de pierdut. 

Vld.